Știre

Special pentru copii: ateliere și distracție la Colours of Cluj

articol adaugat in 13 August

Toată lumea e binevenită la Colours of Cluj - de la mic la mare. Pentru cei mai mici, avem o mulțime de activități speciale, în așa fel încât copiii să se joace și să învețe lucruri noi sub supraveghere, iar părinții să aibă timp de relaxare.

Distracția începe de vineri, la Depozitul de Filme. Partenerii noștri de la KIDDOSTYLE îi invită pe copii la un atelier craft numit „Șerpi spumoși”, iar MINIMUM STUDIO organizează „Pictăm cu corpul”, o activitate la care punem pariu că se va zâmbi cu gura până la urechi - și asta fiindcă se pictează cu tălpile și palmele. Ambele ateliere încep la ora 17, dar va fi timp suficient să le explorați pe amândouă!

Sâmbătă, tot la Depozitul de Filme, KIDDOSTYLE ne propune un „Atelier de țesut covorașe” de la ora 14:30, iar de la ora 17:30 urmează „Un zmeu doar al meu” - copiii vor învăța cum să își construiască un zmeu. Vremea se anunță numai bună și sperăm și la adieri prietenoase de vânt! Iar pentru zmeele sunt populare, același atelier se întâmplă din nou și duminică, la ora 17. 

Lumea copilăriei e plină de locuri fermecate, care prind viață ca prin minune. Unul dintre ele e „Orașul miniatură”, pe care copiii îl vor putea construi cu sprijinul MINIMUM STUDIO sâmbătă, de la orele 15:00 sau 18:00.

Duminică la ora 15, Kiddostyle transformă Depozitul de Filme într-un tărâm de poveste printr-un joc tematic de căutare a comorilor - „Treasure Hunt: Frăția Inelelor”, iar de la ora 17 ne mascăm - măști fioroase sau vesele, dar sigur creative, vor fi create în „Atelierul de măști” al MINIMUM STUDIO.

Vă așteptăm - cu mic, cu mare, cu mult chef de distracție!

 

 

Organizator:

 

 

Facebook

Twitter @coloursofcluj