O criza financiara este oricare dintr-o varietate larga de situatii in care unele active financiare isi pierd brusc o mare parte din valoarea lor nominala. In secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, multe crize financiare au fost asociate cu panicile bancare, iar multe recesiuni au coincis cu aceste panici. Alte situatii care sunt adesea numite crize financiare includ prabusirile pietei de valori si izbucnirea altor bule financiare, crizele valutare si implicite suverane.
Crizele financiare au ca rezultat in mod direct o pierdere a valorii hartiei, dar nu au ca rezultat neaparat schimbari semnificative in economia reala (de exemplu, criza rezultata din celebra bula a maniei lalelelor din secolul al XVII-lea).
Multi economisti au oferit teorii despre cum se dezvolta crizele financiare si despre cum ar putea fi prevenite. Nu exista insa un consens, iar crizele financiare continua sa apara din cand in cand.
Tipuri
Criza bancara
Atunci cand o banca sufera o gramada brusca de retrageri din partea deponentilor, aceasta se numeste rulare bancara. Deoarece bancile imprumuta cea mai mare parte a numerarului pe care il primesc in depozite (a se vedea operatiunile bancare cu rezerve fractionale), le este dificil sa ramburseze rapid toate depozitele daca acestea sunt solicitate brusc, astfel incat o rulare face banca insolvabila, determinand clientii sa-si piarda depozitele, in masura in care nu sunt acoperite de asigurarea depozitelor.
Un eveniment in care rularile bancare sunt larg raspandite se numeste criza bancara sistemica sau panica bancara.
Exemple de crize bancare includ rularea de la Bank of the United States in 1931 si cea de la Northern Rock in 2007. Crizele bancare apar, in general, dupa perioade de creditare riscanta si care rezulta din neplata creditelor.
Criza valutara
O criza valutara, numita si criza de devalorizare, este in mod normal considerata ca parte a unei crize financiare. Kaminsky si colab. (1998), de exemplu, definesc crizele valutare ca aparand atunci cand o medie ponderata a deprecierilor procentuale lunare ale cursului de schimb si a scaderilor procentuale lunare ale rezervelor valutare, depaseste media sa cu mai mult de trei abateri standard.
Frankel si Rose (1996), definesc o criza valutara ca o depreciere nominala a unei monede de cel putin 25%, dar este definita si ca o crestere de cel putin 10% a ratei de depreciere. In general, o criza valutara poate fi definita ca o situatie in care participantii la o piata valutara ajung sa recunoasca ca un curs de schimb fixat este pe cale sa esueze, provocand speculatii impotriva fixarii care grabesc esecul si forteaza o devalorizare.
Bule speculative si prabusiri
Exista o bula speculativa in cazul unei supra-evaluari mari (suprapret) si sustinute pentru o anumita clasa de active. Un factor care contribuie frecvent la aparitia unei bule este prezenta cumparatorilor care achizitioneaza un activ doar pe baza asteptarii ca ulterior sa-l revanda la un pret mai mare, mai degraba decat sa calculeze venitul pe care il va genera in viitor.
Daca exista un balon, exista si riscul unei prabusiri a preturilor activelor: participantii de pe piata vor continua sa cumpere doar atata timp cat se asteapta ca altii sa cumpere, iar cand multi decid sa vanda, pretul va scadea. Cu toate acestea, este dificil de prezis daca pretul unui activ este de fapt egal cu valoarea sa fundamentala, asa ca este greu sa detectezi bulele in mod fiabil.
Exemple binecunoscute de bule (sau presupuse bule) si prabusiri ale preturilor actiunilor si ale altor active includ mania olandeza a lalelelor din secolul al XVII-lea, bula din Marea Sudului din secolul al XVIII-lea, prabusirea de pe Wall Street din 1929, bula imobiliara japoneza din anii 1980 sau prabusirea bulei imobiliare din Statele Unite in perioada 2006-2008. Anii 2000 au declansat o bula imobiliara in care preturile locuintelor cresteau semnificativ ca bun activ.
Criza financiara internationala
Cand o tara care mentine un curs de schimb fix este fortata brusc sa-si devalorizeze moneda din cauza acumularii unui deficit de cont curent nesustenabil, aceasta se numeste criza valutara sau criza a balantei de plati. Cand o tara nu isi plateste datoria suverana, acest lucru se numeste implicit suveran.
Desi devalorizarea si incapacitatea de plata ar putea fi ambele decizii voluntare ale guvernului, ele sunt adesea percepute ca fiind rezultatele involuntare ale unei schimbari a sentimentului investitorilor care duce la o oprire brusca a intrarilor de capital sau la o crestere brusca a fuga de capital.
Mai multe valute care faceau parte din Mecanismul european al cursului de schimb au suferit crize in 1992–93 si au fost fortate sa se devalorizeze sau sa se retraga din mecanism. O alta runda de crize valutare a avut loc in Asia in 1997–98. Multe tari din America Latina si-au incasat datoria la inceputul anilor 1980. Criza financiara rusa din 1998 a dus la o devalorizare a rublei si la neplata obligatiunilor guvernamentale ruse.
Criza economica mai larga
Cresterea negativa a PIB-ului care dureaza doua sau mai multe trimestre se numeste recesiune. O recesiune deosebit de prelungita sau severa poate fi numita depresie, in timp ce o perioada lunga de crestere lenta, dar nu neaparat negativa este uneori numita stagnare economica.
Unii economisti sustin ca multe recesiuni au fost cauzate in mare parte de crizele financiare. Un exemplu important este Marea Depresiune, care a fost precedata in multe tari de colaps bancar si prabusirea bursiei. Criza creditelor ipotecare subprime si izbucnirea altor bule imobiliare din intreaga lume au dus, de asemenea, la recesiune in SUA si intr-o serie de alte tari la sfarsitul anului 2008 si 2009. Unii economisti sustin ca crizele financiare sunt cauzate de recesiuni si nu invers si ca, chiar si acolo unde o criza financiara reprezinta socul initial care declanseaza o recesiune, alti factori pot fi mai importanti in prelungirea recesiunii.
In special, Milton Friedman si Anna Schwartz au sustinut ca declinul economic initial asociat cu prabusirea din 1929 si cu panica bancara din anii 1930, nu s-ar fi transformat intr-o depresie prelungita daca nu ar fi fost intarita de greselile de politica monetara din partea Rezervei Federalea, o pozitie sustinuta de Ben Bernanke.
Cauze si consecinte
Complementaritati strategice pe pietele financiare
Se observa adesea ca investitia de succes necesita ca fiecare investitor de pe o piata financiara sa ghiceasca ce vor face alti investitori. George Soros a numit aceasta nevoie de a ghici intentiile altora „reflexivitate”.
In plus, in multe cazuri, investitorii au stimulente pentru a-si coordona alegerile. De exemplu, cineva care crede ca alti investitori doresc sa cumpere in mare masura yeni japonezi se poate astepta ca yenul sa creasca in valoare si, prin urmare, are un stimulent sa cumpere si yeni. De asemenea, un deponent din IndyMac Bank care se asteapta ca alti deponenti sa-si retraga fondurile, se poate astepta ca banca sa esueze si, prin urmare, are si un stimulent sa se retraga. Economistii numesc un stimulent pentru a imita strategiile altora, complementaritate strategica.
S-a sustinut ca, daca oamenii sau firmele au un stimulent suficient de puternic pentru a face acelasi lucru pe care se asteapta sa-l faca altii, atunci pot aparea profetii care se implinesc per se.
De exemplu, daca investitorii se asteapta ca valoarea yenului sa creasca, acest lucru poate determina cresterea valorii acestuia; daca deponentii se asteapta ca o banca sa esueze, acest lucru poate duce la falimentul acelei banci. Prin urmare, crizele financiare sunt uneori privite ca un cerc vicios in care investitorii evita o institutie sau un activ, pentru ca se asteapta ca altii sa faca acest lucru.
Nepotrivire activ-pasiv
Un alt factor despre care se crede ca contribuie la crizele financiare este nepotrivirea dintre active si pasive, situatie in care riscurile asociate datoriei si activelor unei institutii nu sunt aliniate corespunzator. De exemplu, bancile comerciale ofera conturi de depozit care pot fi retrase in orice moment si folosesc veniturile pentru a acorda imprumuturi pe termen lung intreprinderilor si proprietarilor de case.
Nepotrivirea dintre pasivele pe termen scurt ale bancilor (depozitele acesteia) si activele pe termen lung (imprumuturile sale) este vazuta ca unul dintre motivele pentru care se produce colapsul (cand deponentii intra in panica si decid sa-si retraga fondurile mai repede decat poate banca sa recupereze veniturile din imprumuturile sale). De asemenea, Bear Stearns a esuat in 2007-2008, deoarece nu a putut reinnoi datoria pe termen scurt pe care a folosit-o pentru a finanta investitiile pe termen lung in titluri ipotecare.
Intr-un context international, multe guverne ale pietelor emergente nu sunt in masura sa vanda obligatiuni denominate in propriile monede si, prin urmare, vand obligatiuni denominate in dolari SUA. Acest lucru genereaza o nepotrivire intre denominarea in valuta a pasivelor lor (obligatiunile lor) si activele lor (veniturile lor fiscale locale), astfel incat acestia se confrunta cu risc de nerambursare suverana din cauza fluctuatiilor cursurilor de schimb.
Incertitudinea si comportamentul turmei
Multe analize ale crizelor financiare subliniaza rolul greselilor de investitii cauzate de lipsa de cunostinte sau de imperfectiunile rationamentului uman. Finanta comportamentala studiaza erorile in rationamentul economic si cantitativ. Psihologul Torbjorn K A Eliazon a analizat, de asemenea, esecurile rationamentului economic in conceptul sau de „copatie”.
Istoricii, in special Charles P. Kindleberger, au subliniat ca aceste crize urmeaza adesea la scurt timp dupa inovatii financiare sau tehnice majore care prezinta investitorilor noi tipuri de oportunitati financiare, pe care el le-a numit „deplasari” ale asteptarilor investitorilor.
Exemplele timpurii includ Bula Marii de Sud si Bula din Mississippi din 1720, care a avut loc atunci cand notiunea de investitie in actiuni era ea insasi noua si necunoscuta, si Crashul din 1929, care a urmat introducerii noilor tehnologii electrice si de transport. Mai recent, multe crize financiare au urmat schimbari in mediul de investitii cauzate de dereglementarea financiara, iar prabusirea bulei “dot com” din 2001 a inceput, probabil, cu „exuberanta irationala” cu privire la tehnologia internetului.
Nefamiliarizarea cu inovatiile tehnice si financiare recente poate ajuta la explicarea modului in care investitorii supraestimeaza uneori in mod extrem de mult valorile activelor. De asemenea, daca primii investitori dintr-o noua clasa de active (de exemplu, actiuni in companii „dot com”) profita de pe urma cresterii valorii activelor, pe masura ce alti investitori invata despre inovatie (in exemplul nostru, pe masura ce altii invata despre potentialul internetului ), apoi multi altii le pot urma exemplul, ridicand pretul si mai mult, pe masura ce se grabesc sa cumpere in speranta unor profituri similare.
Daca un astfel de „comportament de turma” face ca preturile sa urce cu mult peste valoarea reala a activelor, o prabusire poate deveni inevitabila. Daca, din orice motiv, pretul scade pentru scurt timp, astfel incat investitorii sa realizeze ca castigurile suplimentare nu sunt asigurate, atunci spirala se poate inversa, scaderile de pret provocand o gramada de vanzari, si intarind scaderea preturilor.
